doitreisi

Royal Danish Library Plaza – Copenhaga, este locul unde puteți admira această sculptură sub forma unei locuințe tradiționale, cu arhitectură minimalistă (Kolonihavehus) care aduce foarte bine cu o catedrală ultra-modernă, construită în mare parte din vitralii viu colorate. Artistul Tom Fruin a imaginat și pus în practică un pavilion din plexi reciclat și oțel, pe care l-a înzestrat cu o inimă din lumină – grație prietenului său, Nuno Neto și o instalație de sunet gândită de Astrid Lomholt.

Kolonihavehus, 2010; oțel, plexiglass reciclat, pictură; 12 x 12 x 14 feet

* mai multe pe: tomfruin.com

Fotografii: Marcus Piggott, Mert Alas
Stilist: Karl Templer

* mai multe pe: interviewmagazine.com

I. Anna Wintour (Vogue America) pregătește Vogue Fashion’s Night Out pe opt septembrie. Evenimentul se va desfășura simultan în Spania, Taivan, Turcia, USA, Corea, Japonia, Grecia, Germania, Franța, Portugalia și Mexic. Pe cînd și Bucureștiul în această listă?

II. John Galliano ar putea sta șapte săptămîni în închisoare pentru remarcile sale antisemite. Verdictul se va da tot pe opt septembrie. Absurd!

III. MM6 Maison Martin Margiela a creat o colecție capsulă în colaborare cu brandul Opening Ceremony. Designerii OC ( Humberto Leon și Carol Lim) au fost desemnați de curînd urmașii lui Antonio Marras la cîrma creativă a brandului Kenzo. Am o singură pereche de pantofi de la Opening Ceremony dar ating perfecțiunea rafinamentului.

IV. În perioada 22 septembrie – 9 octombrie la Muzeul Triennale di Milano se va desfășura o expoziția dedicată designerului american Marc Jacobs. Un fel de rămas bun de la Louis Vuitton?

V. Tavi Gevinson, (nesuferita) adolescentă lansează pe 5 septembrie un nou site pentru adolescenți.

Fotograful corean Jeong Mee Yoon în seria The Pink & Blue Project exploră universul , tendințele și preferințele estetice ale copiilor.

Cînd ai fost ultima oară la Operă?
Te invit pe 2 septembrie la premiera War Sum Up de la Opera Națională din Letonia. Grupul creativ Hotel Pro Forma (un laborator creativ de muzică, performance și visual-art) prezintă opera War Sum Up, Music. Manga. Machines.
Un spectacol de operă-hibrid și aproape inclasificabil. War Sum Up is inspired by Japanese culture and its powerful expression of poetry, pop, precision and brutality. This is reflected in the music, libretto, costumes and visual universe.
Profesionalismul și succesul acestui experiment artistic este asigurat de numele implicate în proiect: Corul Radio din Letonia (înființat în 1940 și considerat unul din cele mai inovative grupuri corale din Europa), dirijorul Kaspars Putnins (invitat adesea de Orchestra de Cameră din Olanda), compozitorii Gilbert Nouno, Santa Ratniece. Costumele sînt semnate de celebrul fashion designer danez Henrik Vibskov.

*mai multe pe: www.hotelproforma.dk

Hai să stabilim din start că realitatea este subiectivă.
La MȚR m-am întâlnit cu o familie: el, ea și EA (cea mică și magică). La masă mai erau un prieten al unei prietene, care arăta fix ca Nuțu Olteanu, vocalul de la Iris, dar 20 de ani mai târziu. Dl Nuțu perora despre fantastica și nemuritoarea operă a lui Cehov, prin urmare nu l-am putut urmări. I-am zis că-mi place Brecht & Beckett, dar m-a barat imediat cu argumentul că ăștia nu sunt ruși, deci nu contează. Așa că am dat zoom out pe Dl Nuțu și zoom in pe mama fetiței. Avea o expresie atât de tristă și sedată. Traducătoare. Discutând ne-am dat seama că toată literatura universală și filmele îngurgitate în liceu (anii tinereții) dacă le-am revizui acum, ar avea complet altă semnificație. Totul. Cumva suntem în continuă transformare și lucrul ăsta face ca toate certitudinile să ni se clatine la un moment dat. Pentru mine a fost o revelație șocantă.
De pildă până mai zilele trecute, Tarkovsky însemna pentru mine, doar un classic rus plictisitor, datorită cadrelor îngrozitor de lungi dar și al abuzului de simboluri. Parcă mereu se chinuia să fie complex, metafizic și prețios. Să mai bage un element, o apă, un foc, o reflexie a unei suprarealități într-o poză a trecutului etc Îl luam la mișto în secret, și-l numeam acest Captain Planet al Cinematografiei. Infernal de dramatic. Greoi. Căutările lui mă lăsau rece. Se juca cu noțiunea de timp și spațiu, realism, ficțiune și paranormal, într-un fel dubios. Călăuza nu am avut curajul să-l revăd deocamdată – a fost filmul pe care l-am detestat cel mai mult, din cauza aruncării acelui șurub ridicol și plin de semnificații metafizice, dar am revăzut Oglinda și Nostalgia. Am înmărmurit. Cadre atât de atent și minuțios construite, lumina și umbrele care cad perfect, caracterele minunate, castingul de excepție, problema societății și a umanității, a relațiilor, a transcedentalului, exprimate atât de complex. Întregul tablou m-a fascinat. Apoi vine exhibiționismul lui Tarkovsky care-și expune familia, viața și propriile adevăruri, frământări pe linia inconștientului și a stării de vis enigmatică. Mărturisește nevestii pasiunea neconsumată pentru o altă femeie, punând-o în Nostalgia chiar în brațele halucinantei roșcate, într-o intimidate atât de erotică a unei simple îmbrățișări. Apoi ne povestește despre tatăl său, poetul Arseny Alexandrovich Tarkovsky, reconstruindu-i caracterul din perspectiva unui orator nebun în Nostalgia, dar căruia îi recită versurile în Oglinda, ca un laitmotiv al întregului film. Apoi ne povestește despre mama sa și imposibilitatea unei comunicări reale, despre dorul de casă, despre copilul abandonat în Rusia, despre drama artistului în căutarea unui anumit tip de libertate. Toată această confesiune cumva m-a copleșit.
Fantastic până reapare în cadru Dl Nuțu, care mârâia după puțină atenție. Așa că m-am ridicat să dansez, pe terasa de la MȚR în fața barului, pe un rap în surdină. Încet încet toată lumea de la masă s-a ridicat la dans. Aproape că ne mișcam fără muzică, dar asta mă amuza și mai tare. Mi-am dat seama cât de faini sunt oamenii de la masa mea, așa că am marșat. Am propus să dansăm rap întruchipând toate personajele din Vrăjitorul din Oz. Între timp ni s-au alăturat chelnerii, pe care i-am accesorizat cu pălării și o fată proapăt arsă din Vamă, careia i-am dat personajul “Toți Piticii”. La final m-am gândit că a sosit timpul să interpretez una dintre piesele mele favorite: Elena Cârstea – Nu sunt perfectă. Am dat comada la DJ, o altă “șurubelniță” pe gât, apoi am furat într-o piruetă trandafirul uscat al unei femei triste de la o altă masă – pe care l-am folosit pe post de microfon – spre disperarea femeii care îl pusese la înviat într-un pahar și aștepta minunea. Ultimul dans a fost cu fetița de 13 ani, pentru care cred că am făcut tot circul de la MȚR. Ich weiss nicht.
Bis bald.

ALTERnative: concept-store din Shanghai. Arhitect: Francesco Gatti.

*mai multe pe: www.alterstyle.com

Fiecare vizită intr-un oraș cu poveste, istorie și farmec îți ridică la plasă o întrebare la care ești obligat să răspunzi, înainte să faci plata biletului de avion sau rezervarile conexe.
Întrebare: ce vreau să văd în orașul X? Care sunt obiectivele de interes larg și care sunt secretele orașului; ce zone sunt nepopulate turistic și care sunt principalele muze ale urbei? Și dupa ce cauți în diferite arhive – virtuale sau tipărite, descoperi o mare de opțiuni, bijuterii ce se vor desoperite de ochiul tău, locuri speciale, muzee fără vârstă – mai mereu, interesul pentru spațiile muzeale își are rădăcinile in interiorul acestora, colecțiile de artă fiind conținutul prețios, surpriza din spatele zidurilor subțiri.
Mai jos, aveți lista în imagini(și nu numai) a principalelor locașuri de artă ale orașului Viena, listă ce își propune să aduca în față cladirile, contextul, casa exponatelor.
Enjoy the silence!

Credite foto (expozitii permanente sau temporare): Albertina Graphic Arts Collection, Liechtenstein Museum, Vienna Kunsthistorisches Museum, Akademie der Bildenden Kunst, BAWAG Foundation, Dommuseum (Cathedral and Diocesan Museum), Essl Collection of Contemporary Art, Generali Foundation, Jewish Museum, Kunst Haus Wien, Kunstforum, Kunsthalle Wien, Kunstlerhaus, Leopold Museum, MUMOK – Museum of Modern Art Ludwig Foundation, Museum of Ethnology.